twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :) UNICEF

In intimitatea secolului XIX - de Ioana Parvulescu


Ce a pierdut si ce a castigat omul modern comparativ cu omul anilor 1900?

Multe a pierdut, nu foarte multe a castigat. Pornind de la urarea lui Caragiale "Sa fiti sanatosi si veseli!, In privinta sanatatii, care era o mare problema pe vremea aceea, omul a castigat sanatate, care este mai vesela, dar in privinta veseliei a pierdut foarte mult. Veselia de azi e bolnava. Asadar, de fapt, sufleteste omul a pierdut cel mai mult. A castigat in zona confortului, dar la tehnica sufleteasca, este mai primitiv decat omul de secol XIX.

In perioada secolului XIX, intimitatea era vazuta la gura sobei, alaturi de cel drag, cu multa discretie. In carte este descrisa, spre exemplu, sarbatorirea anului nou in acele vremuri. Aceasta zi era extrem de importanta, era o zi simbolica pt ca incepea ceva nou, aveau senzatia ca se spalau cele rele. Se sarbatoarea fie in familie, fie intr,un loc simbolic. De pilda, in 1852, in ziua de Anul Nou s-a inaugurat Teatrul National din Bucuresti. si toata floarea din Bucuresti, indiferent de clasele sociale, a venit la Teatrul National ca sa sarbatoreasca acest moment special. Astazi este acea sarbatorire in strada la care se aduna multi oameni necunoscuti si ingheata, nestiind unii de altii, nu sarbatoresc nimic simbolic. In sec. al XIX-lea, exista un sens si al intimitatii mici, si un sens al intimitatii colecive.

Anul nou in strada este actualmente raul cel mai mic. Vedem ce se intampla acum cu scandalurile din presa, cu dramele conjugale eschivate, cu spalatul rufelor in public. Presa a contribuit mult la acest rezultat. Suntem amenintati tot timpul de incalcarea teritoriilor noastre intime. Unul din instrumentele acestui rau, este telefonul mobil, care te face sa fii gasit in orice moment de catre oricine. In secolul XIX oamenii nu aveau telefon. El fusese inventat, dar era folosit doar de gazetari, respectandusi spatiul acesta privat.

“Sufletul acestor domni se ascunde sub palarie, gandurile lor au lavaliera sau papion, sentimentele lor poarta manusi de piele, mandria lor barbateasca se sprijina in baston. Viata in uniforma, frac sau jiletca are sens, fir si ideal".

(3) Gandirea ca forma de depasire a limitelor perceptiei

“Lumea este reprezentarea mea” – cum prin imaginea viselor noastre din somn apare si imaginea pers noastre, astfel in starea de veghe, reprezentarea noastra a lumii exterioare apare in vrilliage cu cea a eu-lui nostru. Dar acesta nu este realul eu, ci numai reprezentarea care o avem a acestui eu. Aceasta reprezentare s.a facut ulerior , prin proc esul de gandire despre obiectul ce a fost reprezentat (raport perceptie - gandire)

Elementele realitatii unui obiect ne vin pe doua cai: pe cea a perceptiei si pe cea a gandirii.

Omul este limitat, prin spatiul si timpul in care traieste, astfel ca lui ii este dat numai o parte foarte limitata din univers. Daca aceste limite nu ar exista si omul ar putea sa se lege si de celelalte parti cosmice, atunci acesta ar deveni lucru, iar cosmosul ar reprezenta o unitate, in timp ce fenomenele s,ar gasi intr,o foziune continua. Timpul si spatiul il deosebeste pe om de un obiect – astfel noi devenind individuali.

“Dintr-un tot de culori multiple, ochiul nostru nu poate sesiza decît succesiv culori izolate; dintr-un sistem coerent de noţiuni mintea noastră nu poate sesiza decît noţiuni izolate” – Rudolf Steiner

Omul este o fiinta dubla: 1. el este inchis intr,un domeniu pe care reuseste sa,l perceapa, denumit personalitatea sa; 2. prin procesul de gandire el se poate rupe limitele universului

Senzatia si sentimentul ne duc la aceleasi tipologii de oameni, ceea ce ne desparte unii de altii este gandirea. Ea face ca noi sa fim unici in universul acesta. Calea de la simpla vizualizare a unui obiect la si cunoastere este acesta: -> obiectul exterior ne ofera notiunea -> notiunea ne leaga de perceptia care o avem despre acel obiect cu notiunea sa corespunzatoare -> si de aici se inchide cercul prin cunoasterea despre obiectul respectiv, deci cunoasterea este de fapt sinteza dintre notiune si perceptie.

Alte procese care pot ajuta in cunostere sunt: observatia si intuitia, dar nu sunt direct-dependente de cunoastere. Chiar daca observ un lucru, acesta imi va ramane strain atata timp cat nu,i voi cunoaste notiunea si nu,l voi percepe ca pe un obiect de sine statator. La fel si intuitia – ea este pentru gandire, ceea ce este observarea pentru perceptie. Cunoasterea ne ajuta sa “explicam” un lucru care a fost extrs prin procesul vederii din lumea care,l inconjura. Este clar faptul ca acea perceptie vizuala este de tip obiectiv, iar perceptia reprezentarii este de tip subiectiv, astfel ca putem nega ceea ce idealistii sustin ca: “lumea este reprezentarea mea…”, desigur in forma ei concreta. Aceasta eroare se explica astfel: omul, prin reprezentare, se extrage lumii exterioare, orientandu.se obligatoriu catre lumea sa interioara, obligatoriu, pentru ca el nu poate gasi niciun raport cu elementele exterioare, atata timp cat nu se uneste cu sinele sau.

Poza: http://silentiumlink.blogspot.com/2009/10/elibereaza-mintea-de-propria.html