twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :) UNICEF

Familia Simpson, la 20 de ani de existenta

Pe 9 aprilie au fost lansate in America timbre cu personajele renumitului serial: The Simpson Family. Timbrele au fost create chiar de catre cel care le,a dat viata traznitelor personaje: Matt Groening. Acest moment a marcat si aniversarea a 20 de ani de la lansarea cunoscutului serial. Inca de la inceput, The simpson Family a castigat nenumarate distinctii, printre care premiile Emmy, premiile Annie Awards si premiile Peabody Award

Literatura ca atelier

Atelierul de literatura initiat de Constantin Baluta si Octavian Soviany incearca sa fie altceva decat un cenaclu literar. Importanta este exprimarea libera a imaginatiei. Participantii pot fi adolescenti, tineri sau chiar persoane de varsta a 3.a. Este un atelier la care se scrie din plin, dar se si critica. Prin exercitii succesive va fi testata actualitatea unor formule poetice traditionale, dar se vor experimenta si modalitati poetice contemporane de genul cvasiliteraturii.

Octavian Soviany - scriitor: "Acesta nu este un cenaclu, este pur si simplu un atelier unde se va scrie mult si se va vorbi putin si daca lukrurile vor merge bine, vom incerca sa finalizam acest proiect printr,o antologie si poate ka vom reusi sa impunem doua - trei nume in poezia foarte tanara. Daca vom reusi, acest lucru, va fi minunat."

Constantin Abaluta - scriitor: "Poemele care se scriu in acelasi spatiu cu aceeasi motivatie: se recita mai intii niste poeme, se pune muzika, au ceva din viata, au ceva foarte viu."

La atelier vor veni scriitori tineri, dar si consacrati, care le vor impartasi participantilor experientelor lor literare.

locatia: biblioteca Ion Creanga

Omul şi marea

de Octavian Soviany

"Om liber, tu şi marea veţi fi de-a pururi fraţi!

Oglinda ta e marea, iar firea-ţi, nu odată,

Îşi află chip şi seamăn în hula zbuciumată

Ce-ascunde, ca şi tine, abisuri fără saţ.

Imaginea-ţi răsfrântă-n adîncuri te îmbie

S-o-mbrăţişezi cu braţul şi sufletul flămând,

Iar inima ta uită de sine ascultând

Acest suspin sălbatic, precum o vijelie.

Ştiţi să tăceţi şi-n neguri să vă ascundeţi ştiţi:

Tu, omule, ai hăuri şi taine nepătrunse,

Tu, mare, -ţi aperi straşnic comorile ascunse,

Atât sunteţi de tainici şi atât vă pizmuiţi.

Şi totuşi iată veacuri de când, cu-nverşunare,

Voi duceţi, om şi mare, un necurmat război,

Atât iubiţi măcelul şi moartea amândoi,

O, voi eterni potrivnici, o fraţi fără cruţare."

World Digital Library (WDL)


http://www.wdl.org/en/

Initiativa lansarii noului site apartine directorului bibliotecii congresului britanik, James H. Billington, fost profesor de istorie la Universitatea din Harward. Sprijinita de UNESCO si de alte 30 de institutii partenere, noua biblioteca digitala urmareste crearea unei antologii a marilor documtente din diferite culturi ale lumii si accesul liber si universal la patrimoniul cultural al umanitatii. pentru moment, sitel bibliotecii nu ofera insa decat circa 1200 de documente. Serviciile de cautare si navigare sunt propuse in 7 limbi: engleza, araba, franceza, chineza, spaniola, rusa si portugheza, dar continuturile textelor sunt accesibile in peste 40 de limbi diferite. Documente sunt clasate pe regiuni ale lumii dar si pe perioade, teme, sau tipuri de elemente, manuscrise, carti, filme sau harti. Site.ul este gazduit de biblioteca congresului amrikan, institutie care asigura si mentenenta sa contra unui cost care nu este precizat. Proiectul nu este in competitie cu alte biblioteci deja existente cum ar fi cea europeana, online sau google search, afirma creatorii bibliotecii digitale mondiale, aceasta fiind foarte selectiva, fata de ceea ce se propunea pana akum.

"Sperăm ca acest proiect să ajungă o platformă care să promoveze diversitatea culturală şi să răspundă nevoilor educaţionale, într-o lume care este orientată în prezent către conţinut mediatic facil" - John Van Oudenaren, directorul proiectului.

Lansarea bibliotecii s.a facut pe 21 apr 2009 la Paris

Trenul "Prietenia" (Bucuresti-Chisinau)


Trenul care circula pe ruta Bucuresti-Chsinau se numea "Prietenia". Akum ii spune: "Moldova". Iar pe placuta ku traseul: scrie in limba rusa, deci ku grafie chirilica: Chisinau-Bucuresti. Seful garii feroviare moldovene, Oleg Chiriuşenco, a declarat ca este o simpla eroare, si ka se va reveni la "forma initiala" a trenului imediat dupa 31 mai, adika se va reveni la trenul ku denumirea: "Prietenia". Kand a fost interbat de ce inscriptia Chisinau-Bucuresti apare in ruseste, acelasi angajat al caii feroviere moldovene, ka e vorba doar de o eraore ce va fi in curand reparata.

Dupa ce a fost introdus sisetmul vizelor pentru Republica Moldova, numarul pasagerilor ce tranzitau acest traseu a scazut drastic, astfel ka orarul acestui tren s,a schimbat, circuland numai in zilele pare (asta apropo de sistemul kare il folosea Ceausescu, in zilele pare circulau anumite transporturi pe anumite trasee si in zilele impare, restul) - deci tot idee cretina comunista luata, evident, de la rusi :P.

Majoritatea informatiilor sunt preluate de la Jurnalul de Chisinau, evident ku ajustari, un jurnal ce,l citesc ku "mare drag" zi de zi...

Pastele meu....Pastele vostru!


Societatea informationalizata, raportarea la valori noi dar si perioada comunista au defomat semnificatia Invierii de la o sarbatoare a spiritului si a bucuriei , intr-una extrem de secularizata. Desigur, in acelasi timp, s,au schimbat si traditiile legate de acest moment.

S-a redus intelepciunea la cunoastere si cunoasterea la informatie si de-asemeni si informatia a ajuns sa fie uneori profund derizorie. Ar trebui sa discernem intre ceea ce este important si ceea ce nu este important pentru vietile noastre, iata un elemant pe care in general noi il ignoram in ecuatia noastra existentiala – raportarea noastra la textele sfinte este din ce in ce mai putin substantiala.

Ce insemna inainte? Insemna 100 de zile in care se faceau pregatiri, in care se postea , in care se serba Pastele , in care urmau tot felul de sarbatori si aceste 100 de zile se incheiau ku Sarbatoarea Rusaliilor. Deci erau 100 de zile de grija permanenta penru ce faci, ce, spui, kum spui, ce trebuie facut, ce nu trebuie facut. Era practic o treime din viata.

Astazi postul a devenit mai mult o moda si se refera apropae exclusiv la alimentatie. Multi tineri in mod surprinzator pentru mine postesc, dar postesc intr,un fel aparte si usor caraghios. Postim ku pate vegetal de ficat, postim ku karnati vegetali, etc., deci de fapt postul in ceea ce ne priveste nu,i niciun fel de sacrificiu, kand de fapt, spun cei credinciosi , drumul spre sarbatoarea Invierii inseamna o perioada de tacere, de rugaciune, de reflexie.

Ne putem pregati ku adevarat asumand intii aceasta conditie sobra verticala , pe de alta parte privind cu bukurie spre aceasta veste buna care ni se da noua, crestinilor, cu speranta ka viata aceasta pe care o traim de pe o zi pe alta nu,si gaseste rostul doar in realizarile materiale; cu speranta ka fara o implinire duhovniceasca fara o privire dinkolo de moarte in aceasta lumina a Invierii, lumina Invierii lui Hristos, nu vom fi nicodata impliniti.

Si pentru a mentine traditia, desi pare tot mai greu de imaginat in ziua de azi, ar trebui sa renuntam la goana dupa cumparaturi, sa incercam sa koacem kozonacii in kase si sa inkondeiem oua rosii.

Sunt gesturi mai mult de grija, mai mult de atentie, ku rezltate de multe ori stalcite, dar care fac ca lukrurile sa fie mai adevarate in continuare.

Dar cel mai important, cred teologii, ar fi sa ne regasim pe noi insine, in biserika, in noaptea Invierii. Ar fi deci, poate important sa ne rezervam cu totii in aceste zile, cateva minute, cateva ore, daca se poate, pentru a trai ku adevarat inaltimea si bukuria aceste sarbatori, care ne cheama pe toti.

Hristos a Inviat!

Inchisoarea din Neubrandenburg...



Ieri ma fo sa vizitez o inchisoare,,,da o inchisoare,,nu, nu glumesc,,pare de ras si multi au ras de fapt kand le,am spuns, inaite sa plek.

am fost intrebata de cineva din Comunitatea Evanghelika daca doresc sa ma duk. Nu am ezitat, am spus pe lok DA. poate o sa ma intrebati de ce am facut,o...
1. sincer, m,am gandit de multe ori oare kum este sa "vizitezi" o asfel de institutie, deci nu kum e sa traiesti akolo, pt ka nu putem ku siguranta descrie trairea de akolo, orikata imaginatie am avea...
2. mi,am dorit inka de mult timp sa privesc in ochi un om, care a ajuns sa fie pus in situatia de a,si trai o parte din existenta asta si asa atat de scurta si grea in inchisoare...sa.i urmaresc privirea, miskarile, gesturile, sa,l ascult. Kred si sunt konvinsa ka oamenii acestia ajung sa fie mult mai ingaduitori si mai buni ku cei din jur (evindent aici nu punem pe lista si oamenii kare permanent recidiveaza).
3. am fost atrasa intotdeauna de povestile lor, atunci cand s.au dat la TV. Stiu, spuneti ka sunt de neiertat oamenii acesti, ka nu merita nici sa,i privesti in ochi...dar nu este asa,,,este important ka la un om, de orice gen, sa privim dinkolo de el, in spatele actionulor lui - avem multe de aflat.
Sigur sunt de kodamnat crimele, violurie si agresiunile de orice fel...dar aici nu voi vorbi de gategoria de oameni ce au savarsit fapte atat de crude si de neiertat. (viata pt viata)

Sa incep sa vorbesc despre experienta aceasta, care rereori o poti avea, sau poate niciodata...
Am urcat in autobuz si pe drum mi,am tot formulat si refolrmulat intrebarile kare doream sa le pun. Mi,am dat seama astfel, kat de greu este sa pui intrebari, u ka om liber, unui om care pentru o perioada mai lunga sau mai scurta a ramas fara aceasta oportunitate...ku greu mi,am adunat kuvintele ka sa pot formula intrebari "decente".

Am ajuns. Sigur lokatia era la marginea orasului, mergand pe un deal kam 20 de min pe jos. Primul lukru kare,ti iese in evidenta: "zidul", de aprox 5 metri inaltime, gri deschis.

Ajungem la intrare. M-as fi asteptat sa fiu verifikata de sus pana jos sa nu am droguri, tel mob sau alte accesorii. Dar nici vorba, am lasat buletnul si gentile ku mobilele la intrare si atat!!!!.

Prima inkapere pe kare am vazut,o a fost camera in kare se tin slujbele. Un lukru foarte interesant: cea mai mare inkapere din inchisoare a fost oferita in slujba "bisericii". Inaintru un miros foarte inchis. Scaune aranjate foarte ordonat. In fata un altar improvizat si ku o ikoana sculptata foarte foarte frumos in partea stg a "altarului". Pe fiekare scaun era o karte de kantece si rugaciuni. Am deschis o carte sa citesc cateva versuri. Era vorba despre ingaduinta katre Domnul de a.l primi pe om spre iertare, spre bunatate si komunikare ku El si iubire fata de cei din jur. In general kam aceasta este ideea versurilor. apoi am fost invitati la o kafea sau un ceai alaturi de 2 sefi ai inchisorii si 3 "nefericiti". Au intrat in sala respectiva, unul ku kapul plekat, ceilalti 2 ku un zmbet sincer, dar care spunea multe despre regretele ce le avea, regrete ce avea ulterior sa si le exprime. Unul din ei, Jörg (18 ani) fals in acte si uz de arma. Ceilalti 2 (34 si repectiv 31 ani) abuz de functiile care le dineau in stat (in orasul Rostock - nivel de primarie). Mai multe nu ne,au spus, mai mult ka sigur nu avea dreptul.
In aceasta inchisoare sunt 120 de cetateni, ku varsta intre 17 si 65 de ani.

Sistemul insa este extrem de interesant. In aceasta inchisoare erau tineri kare studiau sociologia, sectia real (Geodezie, fizika si geoinformatika), Early Education, BWL si agricultura. Sunt exact sectiile existente la institutia unde invat eu. De ce? pentru ca cel putin un profesor de la fiekare catedra a semnat un kontract sa vina de fiekare data kand un tanar are nevoie sa,i dea explikatii legat despre materia ce trebuie s,o invete. De ce? pt ka in Germania, sistemul este facut in asa fel inkat sa poti sa,ti kontinui activitatea, si din punct de vedere educational. Din inchisoare iesi, sigur, markat de perioada aceasta din inchisoare si ku acel "cazier" - dar ti se ofera toate posibilitatile sa.ti kontinui studiile si sa si lukrezi. Sa lukrezi. Cum? o sa fiti foarte suprinsi, dar 55% din cei care ajung in inchisoare raman la acelasi lok de munka pt ka statul german plateste cu o anumita suma fimei, ka sa nu,i intrerupa contractul, depinzand si de demeniu, lunar, iar individul isi poate kontinua activitatea in inchisoare. Toate informatiile despre proiectul la kare trebuie sa lukreze ii vin in inchisoare. Banii kare ii revin, intra intr,un kont al lui: o parte ramane la centrul inchisorii, o parte la stat, astfel ka el va rmane kam ku 60% din castig.

Lunar acesti oameni, sau familiile platesc intre 100 - 120 € (cum ar veni intretinerea). Programul incepe in fiekare zi la 7 jumate dimineata. De la 8 la 8:30 manaka. La 9 incep munka pana la ora 17. Intre 17-19 orele de activitate sportiva (fotbal, badminton, ateletism, forta). La ora 20:30 de face stingerea in toate camerele.

Stau kate 2 in kamera. unele camere au dus si baie, dar foarte putine. in general exista doua dusuri/hol.

Oamenii care ne,au vorbit (nu doresc sa,i numesc puskariasi) desi lukrau in kontinuare pentru fimele la care prestau inka de dinainte sa infaptuiasca fapta, aveau regrete. O sa spuneti, da normal. Ins una este sa auzi de la altii ka au regrete si le pare ff rau, decat sa auzi ku ochii tai. Erau chipuri triste, mohorate si fara bukuria de a fi konstienti ka situatiile altora este mult mai grava. Omul intotdeauna tinde sa gandeasca ka ceea ce i s,a intamplat este cel mai rau, cel mai grav,,,si se vedea asta si la fiekare dinter ei...

Priveau libertatea ka pe o komoara, spunand ka nimeni din cei care n,au trait astfel de experienta nu vor realiza kat de important este sa fii liber. Viata lor le este schimbata, atat ka atitidune dar si ka gandire. Le era rusine de familie, prieteni. Unul din nu si,a lasat familia niciodata sa vina la el, konsiderand ka ei nu merita sa,l vada la inchisoare, spunea chiar asa: "ei nu merita sa calce in vreo inchisoare". Pot pot primi vizite odata la 15 zile. Spuneau intr,un cor, ca nu sunt momente fericite kand isi vad familia, ci ka este dureros ka ei sa fie imbracati in hainele specifice, intr,o sala laolalti ku ceilalti kolegi si familiile lor.

Sunt oameni de toate genurile in inchisori. Cred ka foarte multe povesti sunt lectii de viata pentru noi, noi cei care nu suntem fericit ka avem libertate, sanatate, serivici, prieteni. Akolo nu ai nimik decat kolegul de camera si atat.

Am intrat intr,o kamera de celula. Pe peretii aceia erau lupite postere ku femei...
Pe masa era un kaiet studentesc, deschis. Probabil era un jurnal. Gardianul nu m,a lasat sa citesc niciun rand, ma vazuse ka eram cu ochii tintuiti pe caiet. In rest, poze foarte multe, probabil ku familiie si un Tv in mijlokul kamerei. Era ordonat, chiar foarte oronat pot spune.

Inchisoarea dateaza din 1990 si a fost data spre folosinta in 1994.

In mare asta a fost ceea ce am vazut la inchisoare. in mare, pt ka mai sunt multe alte lukruri de povestit...dar ma opresc aici pentru ka sunt multe amanunte care doresc sa le uit, si stiind ka voi reciti textul acesta, peste anumite perioade o sa,mi aduk aminte. Orikum, doresc sa nu mai revin niciodata in vreo inchisoare. Am sa ma limitez numai in a avizita fostele lagare, pt ka desi si acele lokuri de imprepsioneaza (am impresia ka zidurile si toate obicetele inka ramase akolo din perioadele acelea odioase iti vorbesc, iti povestesc despre anumite experiente ale oamenilor) parka impaktul nu este atat de mare decat atunci kand realitatea te confrunta intr,o oarecare masura ku situatia "palpabila" a lipsei libertatii.

cutitul norokos,,,

daca,i bal, bal sa fie,,,
e meci de fapt: dinamo-rapid (scor pauza 2.1..hehe..eu,s dinamovista) si na,,fiind meci, toate activitatile mele inceteaza...singurul lucru ku kare ies din tipar kand urmaresc meci este ka nu konsum bere ;))...ar fi si ciudat, sg aici in cam sa,mi iau bere si sa beau,,:))
asa si kum ziceam,,,
trebuie sa dau niste explikatii ce au venit de la "Mihaitza" legat de ce am skris in textul de mai sus: daca merita ku adevarat sa faci pe "eroina", nu Mihai nu merita. E o prostie imensa,,,stiu,,,dar kand vad ku ochii mei ka cineva e furat sau batut sau stiu eu ce, nu pot sa ramane impasibila,,,dar stai linistit, ka societatea de azi mi,a aratat ka nu trebuie sa ma komport asa si ce am facut akum, am facut,o in Germ,,,sperand ka poate aici oamenii nu,s asa,,,desi,,,nu stiu,,,

eram prin liceu,,,si veneam io destul de obosita dar in acelasi timp inkantata, pentru ca veneam, cu vioara in spate, de la orchestra. zik inkantata, pentru ka sa canti intr,o orchestra este poate una din cele mai interesante si aparte experiente care le pot avea tinerii si nu numai...

eram in autobuzul 282, venind dinspre gara. Il vad pe un barbat, poate ku juma de kap peste mine, ka isi infingea degetele alea jegoase in geanta unei femei. Eu, marea luptatoare pentru egalitate si dreptate a lui peste ii fac semn kukoanei pagubite katre geanta. Si akum surpriza: kokoana zice katre mine: "orikum nu are ce sa,mi fure din geanta". eu in gand "fi,mi,ar bukuria mare sa fie de femeie kretina". evindet, hotu isi indreapta ochii lui de sobolan (astfel ka sigur v,ati dat seama din ce specie de Manus facea parte). Mi s,a facut inima kat un purice mik mik mik...zik - sa vezi ce,mi arde asta. Barbatul catre mine: "e nebuna....".

Ei si de akum sa va povestesc. Kobor eu la prima din autobuz, hotu dupa mine. Ma intork la 180 de grade sa traversez strada, individu dupa mine. Akum incep procesele de constiinta, frustrarile si kum sa scap de el. Ma gandeam in prima instanta s,o iau la fuga, bazandu,ma pe viteaza mea (totdeauna am fo fffff buna la atletism - ca facui kam 12 ani de atletism de performanta), dar ii kam studiasem io constitutia si am vazut ka era destul de atletik si apoi m,am gandit io: fiind sambata, lume nu foarte multa pe strada pe vremea aia iar fuga pe stradute n.o konsideram ka fiind o salvare. Important e sa ramai pe unde e populatie ka la o adika, daca te prinde, makar sa vada cineva kum te omoara...:D
e si dupa ce termin eu de traversat, ma intork ku fata la el, il privesc direct in ochi si decid ka trebuie sa,l konfrunt face to face. Ii zik: "ok, si ce,o sa,mi faci akum?" - exact asa am spus. El a ramas blokat, probabil nu se astepta la o astfel reactie din parte mea...pe de o parte in situatia asta as zice ka daca fugeam era mai naspa, asa, l,am luat prin surprindere si in mijlokul strazii. Apoi vad doi insi: soti si sotie venind si le spun: ka asta vrea sa ma bata (n,am avut curaj sa zik ka l,am vazut furand, ka mi,era ka,l infurii si mai tare). Hotu raspunde "e nevasta,mea, e nebuna, nu vreau sa,i fac nimik". Pt a 2,a oara kand am fo tradata de un roman de al nostru,,,halal romani pt ka suntem cei mai egoisti, indiferenti, nesimtiti si individualisti specii de oameni. Tinerii merg mai departe uitandu.se la noi ka la o piesa de teatru proasta. Kand am ramas iar numa ku el: io iar il intreb: "ok, si ce ai sa,mi faci". e si akum e mom kare m,a markat pt fff mult timp. am visat nopti intregi momentul: tipul ridika mana stg si imi arata intre degetul mare si degetul de la mijlok in cutit zimtat si,mi spune: "as fi putut sa te mutilez pe viata ku kutitu asta, il vezi? data viitoare n,am sa te mai iert". Am ramas ku kapul sus si simteam ff multa putere de a.l konfrunta, desi numa sufletul meu stie ce am simtit in secundele acelea,,,Stiu ka atunci a fost D.zeu cu mine, pt ka oamenii creioli nu iarta niciodata...
Si a plekat,,,,

Apropos: akum trebuie sa ascultam de 100 de ori pe zi in autobuze si metrouri: kand asistati la actiuni necrestinesti in autobuze "nu ramaneti impasibili" - RAMANETI IMPASIBILI daca vreti sa ramaneti intregi...romanilor le taraie fundu de frika kand sub ochii lor se petrece astfel de evenimente. Probabil problemele de zi ku zi a lor, grija pt ziua de "azi" ii fac sa fie asa. Dar pentru ca asa reactionati si ganditi ka trebuie sa aveti pielea salvata, atunci nu va asteptati sa sara altii in ajutorul vostru daca veti patii la fel!!!


omul cu verdeturile si politia ku deklaratiile...

azi,,,ptiu....
ma duk si io la supermarket-ul Lidl, ka un om nemankat de 5 zile, ka de, pe aici a fo Pastele Catolik, si desigur nu m,am gandit io ka nu,s regina Elena, pt kare toate magazine si de Paste is deschise si joi, kand ma duk sa,mi fac provizii de haleala, totul inchis,,,kulmea nu? da mi,era asa un nekaz, mai ales ka eram fff konstienta ka pana miercuri (adk azi) sapt viit totul era inchis si io mai aveam una piine, 3 rosii, 5 mere si niste felii de cascaval. nu va pov kum am facut fata ku toate astea in 5 zile...(exceptand in pik ziua de dum, kand, pt ka era Pastele, in park era sarbatoare mare si vidneau astia "cremvusti" si m,am dus si io la 2 tarabe diferite sa,mi iau. mi,am laut de la fiek kate un "sendvis" ka mi,era jena sa,mi iau mai multi sa nu zika astia ka,s nehalita - kum de altfel si eram.)

a, si kum spuneam: azi am fo sa,im fac cumapraturile de haleala, nu va imaginati de haine si fleakuri din astea (ce "horor" suna cumparaturi - imi aduce aminte de fitzele de bucuresti si nu numai, kare-si fac cumparaturi de haine de la Milano, Paris si chestii din astea de capitale europene si arunka kate sute de mii de eruo - in fine, banu lor, treaba lor, orikum ku banu nu intri in sicriu,,,asa ka sa le fie de bukurie).

Bun. ma duk, pun eu in kosu de mana de.ale gurii, ka tot studentul ce se respecta: aceasi reteta: piine, rosii, mere, cascaval si apa, ka mai mult ne ingrasam;)), a! si desigur sa nu uitam NUTELLA.
Ma duk la kasa, ka orice si cetatean ce,si respecta atributiile de cumparator, platesc si in acelasi timp ingrijorata, ka portmoneu e iar gol,,,
Ma pregatesc eu sa pun frumos in ghioazdan lista de mai sus si o vad pe caseritza ka se deplaseaza de la lokul ei bine cunoscut. la 10 sec vine un domn, kare se uita stg-dr si in sec 2 trece prin spatele meu. zik io in gandu meu, ba, asta cred ka vrea sa nu plateasca ce avea in mana (patrunjel, telina, marar - semn ka l,a trimis nevasta-sa ka nu avea ku ce sa faca supa de nsh care si vezi Doamne fara condimentele astea nu se poate (eu care urasc patrunjelu si tot ce tine de familia lui). intr,adevar, omul nostru se indreapta direct spre usa.
E, akum intru eu in rol. Tup dupa el. il urmaresc (in gandul meu mi,era de saraca domnisoara de la caserie). si cand il vad pe mosulika de 1,85 m ka se indreapta spre masina ma apuka furia (iar in gandul meu - ia uite ma , asta are si masina si taranu nu poate sa plateasca niste verdeturi). Si ma iau de el:
Eu - puteti sa va duceti sa platiti la casierie daca tot aveti masina, nu ka asta ar konta neaparat, dar ganditi,va la caserita ka daca castiga 500€ si apoi o mai si da afara ka a iesit patronu in minus.
El - da care ti,e tie problema?
Ea - a mea nu,i, a Dvs.,,,si ii mai zik io de respect, demnitate, prostii din astea,,, (prostii pt oameni ka ei)
El, apoi, incepe sa vb ff repede fara ka io sa mai pricep ceva: in prima instanta am zis ka poate am uitat eu toata germana in cateva secunde de nu mai pricepeam nimik, dar apoi mi,am dat seama ka m,a luat ku "argouri". Apoi,,il iau si io pe limba romaneasca. Ramane asta tampit la mine, nu mai stia ce sa zika. Tac 2 sec si il rog ff frumos sa se duka sa puna alea la lok, sau il chem pe paznik. da asta sa deschida portiera sa,si bage pungutza ku "valori", fug repede la paznik, ii zik lu ala, stiti voi ce...si iese pazniku si trage ku pistolu,,,era pistol ku aer komprimat, mama lui,,,io sa lesin,,am crezut ka dintr,un mom sau altu ala moare,,,ka nu vazusem in viata mea un pistol...
Il imobilizeaza pe cetatean, cheama politia, kare in 2 min nsh de unde a aparut...ii face proces verbal, evident imi ia si mie deklaratie, ka de,,,eu strikasem aranjamentele barbatului aluia.
Cred ka si akum ma mai injura domnul ku pricina.
Akum drept vorbind, nu am av nicio intentie sa se ajunga aici,,,ceea ce doream era sa inapoieze sau sa plateasca ce a luat din Supermarket...

Expozitia "Cel ce se pedepseste singur"


Expozitia "Cel ce se pedepseste singur" are loc la Palatele Brancovenesti: arta anilor ’80 – '90 in perioada: 5 apr - 15 mai.

Erwin Kester – istoric de arta.“Expozitie atipica pentru ca cei trei artisti pe care i,am adus laolalta in aceasta expozitie sunt atipici. In anii '80 arta romaneasca se descurca, aproape toti artistii se descurcau: fie mergeau pe mana artei oficiale, fie faceau arta pentru regim sau isi desfaceau cealalta comanda, asa-zisa comanda intima, comanda care face opera."

Expozitia “Cel ce se pedepseste singur”, deskrie o imagine realista a anilor '80-'90. Expozantii: Stefan Bertalan, Florin Mitroi si Ion Grigorescu au refuzat komanda sociala si s-au autopedepsit.

Erwin Kester : “Totul lipsea, absolu tot, de la hartie igienica pana la unt, de la libertate pana la electricitate. Cei trei artisti au mers in interiorul acestei lipse. Si de asta si expozita, o sa vedetei, nu sunt lucrari pictate cu pasta groasa, placuta, frumoasa, stralucitoare - se vede o retinere, o abtinere, folosind creioane colorate, cu carioci, cu toata acea saracie.”

Realitatea acelor vremuri se regaseste in forme diverse: congrese si plenare PCR, lozuri, reklame la Loto Prono, cozi nesfarsite la alimente, chipuri triste si umile, sugerand compromisul, tradarea, lasitatea umana.

Ion Grigorescu - artist: “Am raspuns intr,un fel aparte comenzii sociale si in acelasi timp am luat oarecum in serios. In timp ce colegii nstrii, generatiile dinaintea mea incercau sa ocoleasca comanda, sa evadeze, noi am incercat sa mergem direct, intr,un mod documentar - ralitatea asa kum e, sa zicem asa, fotografica.”

Erwin Kester: “Este o expozitie care cred ca arata radacinile derivei noastre actuale, compromisul actual, al situatiei hibride, din toate punctele de vedere si cred ka radacinile noastre, radacinile momentului, chiar acestui moment istoric foarte bine definit 2009 - 20 de ani de la kaderea comunismului stau in anii astia '80, iar acesti artisti au aratat, prin aceste imagini, exact kum arata situatia la momentul respectiv ”

orasul meu de vis....Neubrandenburg....

Ieri aratandu,le lui Mihai si Silviutzei o poza cu biserica de la mine din oras mi,a tresarit o idee,,,sa scriu despre orasul in care locuiesc de un an si jumatate in Germania, si anume Neubrandenburg (diferit de Brandenburg).

Orasul mai este denumit si "orasul celor patru porti pe Tollensesee" (Tollensesee-fiind un lac).



Este un centru economic si cultural al partii de Est al landului Mecklenburg-Vorpommern (land din N-E-ul Germaniei). Un oras in care, de multi ani se intalnesc cultura, sportul, buna dispozitie si nu in ultimul rand arhitectura.

Are cca. 70.000 de locuitori pe o sprafata de 6000km², suprafata pe care in media Germaniei, ar putea lokui 400.000de oameni.

Inceperea constructiei orasului dateaza din anul 1170, la comanda ducelui Kasimir I. von (de) Pommern. Finalizarea, cu toate tendintele de stil franciscan s-a facut sub conducerea ducelui Johann I. von (de) Brandenburg in anul 1248.

Zidul care imprejmuieste orasul (v.poza) a fost facut initial din lemn Weir, astfel ca nu s-a folosit, pana in anul 1261 lemn, apa si pamant. Ulterior, pentru ca nu mai putea oferi protectie, a fo inlokuit de un "gard" din lemn de stejar si piatra (anul 1300).



In prima instanta au fost construite trei turnuri ce leaga zidul de protectie si care faceaau accesul spre oras.





















(poarta a 4-a)



Ulterior a fost construita cea de,a 4-a poarta, tocmai pentru un acces si trafic mai usor.
















In perioada 1298 - 1347 a fost denumita resedinta teritoriului "Mecklenburger"si ulterior In secolele 14 si 15 a reprezentat resedinta principala a ducatului "Mecklenburg-Stargard"

In 1523 este prima data, cand se predica in teritoriul orasului despre cultura evanghelica, predica tinuta de: Pr. Johann Berckmann. Astfel din 1552 incep sa se desfasoare slujbe in Biserica Franciscana: Johanneskirche (Biserica Sf. Ioan).


sursa poza: Internet


In 1631, orasul Neubrandenburg a fost cucerit si devastat de trupele aliantei catolice, conduse de: gen. Tilly (ca sa ne mai amuzam, "Til" il chema pe primul meu motan care l-am avut:D, numele de Til venea de la Til-Proiectil :))).

Sute de oameni au fost torturaţi, chinuiti şi omorâti iar bisericile si casele au fost jefuite si distruse. Nici interiorul bisericii nu a fost ocolit de distrugerile facute.
Sute de generatii au fost afectate si influentate evenimentele din 1631. A fost nevoie de arpoape 50 de ani ca orasul sa fie reconstruit din temelii.

De-asemena incendiile din 1676 si 1730 au distrus o mare parte a cladirilor istorice. Au fost refacute ulterior, ramanand modele pentru alte constructii medievale.
La aceasta se adauga cladirea primariei construita in stil baroc de arhitectul Christoph Julius Löwe.

Din 1701, sub conducerea ducelui Adolf Friedrich IV, orasul Neubrandenburg este reales ca resedinta principala.

In 1920 a fost dat spre locuinta exclusiv oamenilor de rand, pana la distrugerea din 1945

In fiecare an, orasul, ce era aservit in mare parte famiilor regale si nobile, se tineau concerte, festivaluri, exclusiv pentru familia regala. Intreaga "viata regala", s-a stins odata cu caderea regalitatii din Germania.

In ciuda aspectului grandios, orasul a fost intotdeauna saracacos din punct de vedere economic.

In aces oras aveau loc, in sec 18 marile, intruniri politice pentru sistemul de guvernare al land.ului Mecklenburg.

In 1770 aici a avut loc ultima executie in loc public. La vremea aceea, Goethe avea 21 de ani.

Conectarea la epoca moderna, a integrat orasul in asa zis.ul Confederaţia Germană de Nord, moment in care orasul a aservit ca "poarta" vamala si de blocare. In 1867 se construia prima cale ferata ce tecea prin Neubrandenburg si unea orasele Lübeck si Stettin, iar in 1877 a fost data in folosinta linia de cale ferata dintre Berlin si Stralsund. Astfel a inceput o vasta activitate de constructii. Mai mult de jumatate din caldiri au fost reabilitate sau înlocuite cu clădiri noi. In secolul 19 s-a pus foarte multa baza pe refacerea edificiilor medievale, astfel ca astazi, orasul Neubrandenburg este cel mai bine intretinut oras medieval din N-ul Germaniei.

In 1864, prin existenta unei mari comunitati evreiesti, s,au pus bazele constructiei unei sinagogi. Pana la inceputul secolui 1900, cand se cunsoc toate deportarile evreilor, orasul Neubrandenburg, reprezenta locul de intalnire al tuturor evreilor din N.ul Germaniei. In anul 1914, orasul a fost numit chiar "resedinta comunitatiii evreiesti din Mecklemburg-Strelitz", in ciuda faptului ca astazi, numarul de evrei ce mai locuiesc in Nordul Germaniei este foarte redus.


vor urma...

(perioadele Weimarer, nationalismul si cel de-al 2.lea Razboi Mondial)


"Jurnalul fericirii" de Nicolae Steinhardt



"Un jurnal" pe care l-am citit cand eram in anul 4 de facultate...in perioada cand va spuneam ulterior ca ma simteam nefericita datorita sentimentului de singuratate. imi iesea permanent in ochi cand ma uitam la TV, pentru ca era asezata chiar in biblioteca, in fata. Nu cred ca a fost intamplator...

Sunt apropiata de aceasta carte,,,si ku prima okazie am sa va scriu,,,


In aceasta carte putem observa viata reala a scriitorilor romani in timpul comunismului. Steinhardt a stiut foarte bine sa scrie si de-asemeni, pe parcusul vietii sale, l-a "intalnit" pe Dumnezeu si l-a cunoscut intr-o perioada a suferintei sale, in inchisoare. A fost cuprins de lumina adevarului, Isus Christos.

De origine este "ovreu", era singurul elev prezent permanent la orele de religie, avand astfel, de mic o inclinatie si chemare spre aceasta directie.

In inchisoare se converteste la ortodoxism.

Cartea reprezinta rezumatul amitirilor sale din inchisoare. Textul, pe capitole, nu are o ordine cronologica a evenimentelor. Totul se bazeaza pe amintirile sale aparute dupa iesirea sa din inchisoare. Autorul imbina foarte bine suferinta omului cu bucuria sufletului, pentru a arata spiritul real din om.


"Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a­l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgiiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscind fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de piine cit de mica; ies admirind mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei carora le­am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi. (N. Steinhardt)


„O carte splendida, amestec inextricabil de notatie cotidiana, amintire, confesiune, hermeneutica, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizica, fiziologie, citate de lectura... N. Steinhardt dovedeste aceeasi uluitoare forta de patrundere in adevarul lucrurilor dincolo de coaja groasa a locului comun. Literatura noastra s-a imbogatit cu o carte de prima mina, la care vom simti nevoia sa ne intoarcem nu o data, in clipe de restriste, dar si de bucurie.” (Nicolae Manolescu)




Honoré de Balzac spunea ca “Fericirea are nenorocirea sa para ceva absolut”

IN CAUTAREA FERICIRII

^^ “Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul.

“Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere?”

Canta privighetoarea si repeta zefirul:

“O zi de fericire un an de lacrimi cere.”

(Omar Khayyam)




Cati dintre voi n,ati aspirat la o fericire absoluta,,,?

"Fericirea nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata"
initial, kand am auzit acest "citat" ce apartinea formatiei "Vama Veche" nu,mi spunea foarte multe.

Inainte de "german period" credeam ka exista fericire absoluta, ka o poti "atinge", ka o poti poseda in toata insemnatatea ei: psihica, fizica, subconstienta, sufelteasca...aveam impresia ca oamenii din jurul meu sunt fericiti pentru ca au prieteni, au servici, au familie si sanatate. Pana aici se rezuma ideea mea de fericire.

Kant vedea fericirea ca fiind un ideal. Dar el nu intelegea ca era de "neatins" si ca mijlokul obinerii starii de fericire este diferit la fiecare.



Ajungand insa in Germania, aveam sa,mi dau seama de insemnatatea acestei fraze (v. Vama Veche). Fericirea nu consta in materia tangibila si libera vederii ochiului, fericirea vine din interiorul fiecaruia, asa cum este el construit ca entitate. Tine numai de noi sa fim, pentru un anum moment sau perioada, fericiti. Fericirea se construieste, fericirea se educa...

Pe de o parte eram fericita in Romania ca imi gasesisem un job bun, aveam o familie unita, aveam prieteni si din punct de vedere al starii materiale si al sanatatii era totul bine. Dar cu toate astea eram nefericita pentru ca ma simteam foarte singura...vedeam la ceilalti ce eu nu aveam si credeam ca ei au totul,,...consideram ca numai eu sint singura, ca numai eu sunt nefericita..nu vedeam si lipsurile lor...si astfel sufeream enorm...

In Germania situatia s,a schimbat radical: acum sunt mai singura decat mi,as fi imaginat vreodata, nu am prieteni, familia mea este foarte departe, colegii mei is cu 10 ani mai mari decat mine si nu am niciun contact ku nimeni. Dar nu ma simt mai nefericita ca iniantea venirii mele aici, de ce? pentru ca incerc sa invat sa pretuiesc ce am, pentru ca invat ca nimeni nu detine absolutul de a avea tot. Unii mi,au spus ca de ce m,as plange: "ce poate fi mai frumos decat sa ai o bursa in strainatate!" am tacut, desi poate nu trebuia, dar omul avea dreptate in sinea lui si nu ai cum sa judeci pe cineva care chiar nu stie ce inseamna sa te trezesti deodata intr,o tara straina, printre oameni straini, fara cunoscuti, familie, fara niciun contact, nu aveam net, TV, telefon (telefonul era ff scump 2€ / min si roamnigul iar f scump: 0.45 centi/min) pe o perioada de 7 luni..

Un intelept al Antichitatii, Solon, considera ca "nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile..........fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?"

Ca incheiere l-as cita pe Epictet "omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul." - aceasta cred ca este cheia spre fericirea mea personala...