twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :) UNICEF

(2) Perceptia si gandirea - notiuni de baza ale libertatii...

Gandirea = "Eul" însuşi este acela care, stînd înăuntrul gîndirii, îşi observă propria sa activitate - N.Steinhardt

Observatia si gandirea stau la baza stradaniei spirituale a unui om. Din acest punct trebuie urmarita calea catre libertate. De ce de la ele? Prima actiune care o are omul la vederea uni obiect este “observatia” – el observa. Observatia insa, nu ne poate da nicio informatie legat de obiectul aflat in campul nistru vizual. De abia dupa ce facem unirea dintre observatie si gandire, ne putem construi primele notiuni, asa numitele notiunile de baza. Ambele actiuni se fac intr,un mod arbitrar si simplu. Dar daca dorim sa observam gandirea, atunci se obtine o stare de spirit aparte.

Nu la fel se intampla insa si cu celelalte activitati spirituale, precum simtirea (sentimentul placerii). Sentimentul il poti observa, cand faci legatura cu un obiect, insa eu nu am cum sa observ sentimentul, asa cum se intampla cu gandirea.

Daca obiectul, observarea si simtirea (sentimentul) ne-au fost date, notiunea se construieste de catre mine prin actiunea gandului, de care sunt perfect constient. De exemplu: cand privesc un obiect, precum o planta, despre mine nu spun nimic, insa daca spun despre acelasi obiect: imi place, atunci nu numai ca vin cu o caracteristica a plentei, insa ma caracaterizez si pe mine.

Natura caracteristica a omului este faptul ca acesta nu poate observa gandirea in timpul desfasurarii ei. Daca as vrea sa fac asta, ar trebui sa ma scindez in doua unitati: una care se priveste pe sine, in timpul procesului de gandire si alta care gandeste. "Şi Dumnezeu a privit toate cîte le-a făcut şi iată că toate erau foarte bune" (Cartea întîia a lui Moise: Geneza (Facerea), 1:31). In acelasi mod se desfasoara lucrurile si cu gandirea: pentru a o putea observa, trebuie ca mai intai ea sa existe. Reflexia asupra a ceea ce ai gandit, adika asupra a ceea ce ai obtinut in urma procesului de gandire este unul din cele mai importante procese. De aici s-a ajuns la cuvintele exprimate de cel care a intemeiat filosofia moderna, Renatus Cartesius: gandesc, deci exist. Aceste cuvinte stau la baza intregii cunoasteri omenesti. Toate celelalte fenomene exista fara vointa mea, singurul proces care,l stiu este gandirea, pt ca acesta este produsul meu. Inseamnatatea cuvintelor “deci exist” - prima si cea mai simplista notiune care o poti creiona in urma observarii unui obiect (si din punctul de vedere al constientului) este ca acel obiect este, exista.

In prima faza, obiectul observat ne apare atat de enigmatic, pt ca noi nu participam direct la nasterea lor, ci stim ca exista. Enigma poate insa disparea odata cu inceprea procesului de gandire. Vehicolul gandirii il reprezinta constiinta, care is nastere inaintea gandirii. "Nu se poate tăgădui că, înainte de a putea înţelege alte lucruri, trebuie să înţelegem gîndirea. Cine neagă aceasta, trece cu vederea faptul că el, ca om, nu e la începutul Creaţiunii, ci la sfîrşitul ei - N. Steinhardt".

De indata (DUPA) ce a inceput procesul gandirii, pot construi notiunile si ideile. In acest punct se trece de la notiunea de gandire, la fiinta ganditoare, fiinta care uneste observatia cu gandirea.

Lucrul observat este repzentat de obiect, iar fiinta observatoare este subiectul. Atunci cand fiinta care observa isi indreapta gandirea asupra lucrurilor, detine constienta obiectelor. Atunci cand isi indreapta observatia asupra sinelui, detine constienta de sine. Atunci cand isi indreapta atentia asupra simturilor, ele vor fi denumite perceptii. ... “Nu există nici o culoare dacă nu este văzută, nu există nici un sunet dacă nu este auzit. Pe cît de puţin există culorile şi sunetele în afara actului percepţiei, tot atît de puţin există întinderea, forma şi mişcarea” N. Steinhardt. Eu nu pot intelege perceptiie decat prin mine. Obictele dispar in mom in care dispare si perceptia. Insa perceptia nu,mi poate da nicio informatie despre obiect, decat ca el exsita. In timp ce percep lucrurile din jurul meu, ma percep si pe mine. In prima faza, percep obiectul in sine, apoi ma percep pe mine ca subiect care observa obiectul. Constatarea principala din acest tablou este ca eu raman permanent in tablou, pe cand obiectul observat poate disparea la un mom dat din campul meu vizual, eu raman astfel, cu reprezentarea mea despre acel obiect.

Perceptia care se realizeaza in planul interior al nostru, este reprezentata de “lumea interioara”, iar perceptia care se referea la tot ce este in afara corpului meu este reprezentat de “lumea exterioara”.

Exempu : culoarea : pornim de la constiinta naiva care este obiectul perceput -> nu am ochi = nu am culoare (nu am niciun fel de simt, nu pot gasi nicio caracateristica a obiectului, oricare ar fi tipul) -> am ochi, insa tot nu percep cularea = obiectul nu are culoare, aici gasim doar procesul fizic si/sau chimic al ochiului, care este condus prin nervi spre creier -> aici se produce un nou proces, denumit procesul cerebral, dar nici in faza asta culoarea nu apare -> de abia dupa ce sufletul o transpune (culoarea) in exterior, asupra obectului, ne apare culoarea acestuia = in aceasta etapa consider ca ne apare culoarea. Insa, pana nu fac un cerc inchis de la : 1. constientizarea obiectului -> 2. procesul de gandire -> 3. gasirea culorii in suflet (in ochi nu e, in nerv nu e, in creier nu e) -> 1. constintizarea culorii nu pot sa gasesc culoarea in niciuna din cele 3 etape. Culoarea o vad unind in cerc: "gasirea" culorii in suflet si constintizarea acesteia.

Poza: http://academianae.wordpress.com/2009/03/27/gandirea-te-izoleaza/

despre libertatea omului...

Consideratii generale:


Omul nu se poate sprijini in libertatea sa pe traire si stiinta, avand in vede ca prin si judecata critica omul ar ajunge la indoiala? Omul, care prin fiinta sa are vointa, isi poate atribui libertatea? Sau de fapt libertatea este o doar simpla aluzie?

Spinoza sustine ca: Dumnezeu, in ciuda faptului ca este necesar, el este liber, pt ca el “există numai în virtutea necesităţii propriei Sale naturi, ca el stie despre tot, si toate s,au facut de el."
O piatra daca o arunci, poti observa ca ea, dupa prima cadere continua sa se miste, miscare care insa nu mai este determinata de dorinta unui om, deci omul in nicio actiune de-a sa, oricat de completa ar fi, nu este liber. Daca i se atribuie acelei pietre gandire, ea si.ar putea imagina ca se misca pt ca asa doreste ea. Insa nu este asa: si daca ar avea ratiune, miscarile ei s,ar datora nu numai deciziei luate prin ratiune, ci si datorita presiunilor externe (gravitatie, etc). Acest xemplu, sustine Spinoza, tre generalizat pentru toate “obiectele” care ne inconjoara, inclusiv pentru om. El sustine ca omul este neliber, pt ca omul poate fi constient numai de dorintele lui, nu si de cauzele care le determina.

O alta viziune despre liberate este exprimata de Eduart von Hartmann astfel: omul actioneaza prin caracterul sau, astfel el devine liber. Insa si acest punct de vedere poate fi contrazis. Steinhardt considera ca o actiune exterioara, mai intai o analizez, si apoi actionez. De abia in urma actiunii mele se poate creoina un caracter. Ceea ce insa se pune inaintea procesului de rationament, duce de fapt la non-libertate, pentru ca : "numai gîndirea ridică sufletul, suflet cu care sînt înzestrate şi animalele, la rangul de spirit" (Hegel).

Goethe spune ca inainte de a actiona cu constienta, ne consideram o parte separata a lumii exterioara, acceptand astfel notiunea de antiteza: eu si lumea. Insa in momentul in care actionam cu gandirea, constatam ca de fapt nu suntem o fiinta aflata in afara universului, ci suntem plasati inauntrul lui.

In urma diferitelor forme exprimate liberatii, s,au dezvoltat 2 teorii: cea a monism-ului (eu sunt impreuna cu lumea ) si cea a dualism-ului (eu sunt separat de lume)).

Monismul: a incercat prin 3 conceptii diferite sa ajunga la ideea de liberate a omului:
1. prin negarea spiritului, care devine material (F.A.Lange spune ca: "gandirea si toate fenomenele naturale, apar din procesele pur materiale");
2. prin negarea materialului care devine spirit (tot el spune ca: si invers – "materia este produsul gandirii noastre");
Insa: tot monismul spune ca: "Simţurile... ne dau efectele lucrurilor, nu imagini fidele, şi, cu atît mai puţin, lucrurile în sine. Dar de aceste simple efecte ţin şi simţurile, împreună cu creierul şi cu vibraţiile moleculare gîndite a se petrece în el", astfel ca intr-un final, monismul totusi nu reuseste sa elimine spiritualismul in favoarea materialului, si nici invers, deci primele 2 teorii nu pot fi sustinute!
3. prin unirea spiritului si materiei in atom. Insa problema care se pune aici este: cum poate o entitate elementara, precum atomul sa ajuga sa fie reprezentat de 2 forme (sprit si materie), din moment ce ea este o unitate indivizibila?, deci nici acest principiu nu poate fi valabil.

Dualismul, prin definitia sa (eu sunt separat de lume), nu poate duce la ideea de libertate, pentru ca daca eul (spiritul) si lumea (materia), sunt entitati diferite, deci nu se pot intelege una pe cealalta, atunci nici explicatii ale actiunii spiritului asupra materiei, prin intermediul intentiilor, pana a ajunge la fapte este imposibila, astfel intalnind limitarea, deci non-libertatea

O modalitate de abordare a liberatii, care exclude cele 2 teorii mai sus enuntate, este prezentata intr-un mod extrem de reprezentativ si realist de Goethe. El spune ca desi noi (spritul)traim in mijlocul naturii (materia) totusi ea ne este foarte straina. Dar, ca sa descoperim natura, care duce la reconstruirea legaturii dintre noi si ea, trebuie mai intai sa gasim latura acesteia in noi. De ce sunt negate cele 2 terorii de aceasta abordare? - la monism, prin acest exemplu, el ar trebui sa caute sa elimine omul, scotand in evindeta natura, sau invers, sa scoata natura din circuitu universului, ramand numai cu omul, ceea ce este exclus. La dualism: se spune ca sprirtul si materia sunt doua entitati cu totul diferite, deci nu avem nicio cale de a gasi in noi acea latura a naturii, cu care mai apoi, ne-am uni!

Poza:

cum ar mai fi existat folk-ul romanesc fara Adrian Paunescu? - de fapt ar fi existat "el" ?