Consideratii generale:
Omul nu se poate sprijini in libertatea sa pe traire si stiinta, avand in vede ca prin si judecata critica omul ar ajunge la indoiala? Omul, care prin fiinta sa are vointa, isi poate atribui libertatea? Sau de fapt libertatea este o doar simpla aluzie?
Spinoza sustine ca: Dumnezeu, in ciuda faptului ca este necesar, el este liber, pt ca el “există numai în virtutea necesităţii propriei Sale naturi, ca el stie despre tot, si toate s,au facut de el."
O piatra daca o arunci, poti observa ca ea, dupa prima cadere continua sa se miste, miscare care insa nu mai este determinata de dorinta unui om, deci omul in nicio actiune de-a sa, oricat de completa ar fi, nu este liber. Daca i se atribuie acelei pietre gandire, ea si.ar putea imagina ca se misca pt ca asa doreste ea. Insa nu este asa: si daca ar avea ratiune, miscarile ei s,ar datora nu numai deciziei luate prin ratiune, ci si datorita presiunilor externe (gravitatie, etc). Acest xemplu, sustine Spinoza, tre generalizat pentru toate “obiectele” care ne inconjoara, inclusiv pentru om. El sustine ca omul este neliber, pt ca omul poate fi constient numai de dorintele lui, nu si de cauzele care le determina.
O alta viziune despre liberate este exprimata de Eduart von Hartmann astfel: omul actioneaza prin caracterul sau, astfel el devine liber. Insa si acest punct de vedere poate fi contrazis. Steinhardt considera ca o actiune exterioara, mai intai o analizez, si apoi actionez. De abia in urma actiunii mele se poate creoina un caracter. Ceea ce insa se pune inaintea procesului de rationament, duce de fapt la non-libertate, pentru ca : "numai gîndirea ridică sufletul, suflet cu care sînt înzestrate şi animalele, la rangul de spirit" (Hegel).
Goethe spune ca inainte de a actiona cu constienta, ne consideram o parte separata a lumii exterioara, acceptand astfel notiunea de antiteza: eu si lumea. Insa in momentul in care actionam cu gandirea, constatam ca de fapt nu suntem o fiinta aflata in afara universului, ci suntem plasati inauntrul lui.
In urma diferitelor forme exprimate liberatii, s,au dezvoltat 2 teorii: cea a monism-ului (eu sunt impreuna cu lumea ) si cea a dualism-ului (eu sunt separat de lume)).
Monismul: a incercat prin 3 conceptii diferite sa ajunga la ideea de liberate a omului:
1. prin negarea spiritului, care devine material (F.A.Lange spune ca: "gandirea si toate fenomenele naturale, apar din procesele pur materiale");
2. prin negarea materialului care devine spirit (tot el spune ca: si invers – "materia este produsul gandirii noastre");
Insa: tot monismul spune ca: "Simţurile... ne dau efectele lucrurilor, nu imagini fidele, şi, cu atît mai puţin, lucrurile în sine. Dar de aceste simple efecte ţin şi simţurile, împreună cu creierul şi cu vibraţiile moleculare gîndite a se petrece în el", astfel ca intr-un final, monismul totusi nu reuseste sa elimine spiritualismul in favoarea materialului, si nici invers, deci primele 2 teorii nu pot fi sustinute!
3. prin unirea spiritului si materiei in atom. Insa problema care se pune aici este: cum poate o entitate elementara, precum atomul sa ajuga sa fie reprezentat de 2 forme (sprit si materie), din moment ce ea este o unitate indivizibila?, deci nici acest principiu nu poate fi valabil.
Dualismul, prin definitia sa (eu sunt separat de lume), nu poate duce la ideea de libertate, pentru ca daca eul (spiritul) si lumea (materia), sunt entitati diferite, deci nu se pot intelege una pe cealalta, atunci nici explicatii ale actiunii spiritului asupra materiei, prin intermediul intentiilor, pana a ajunge la fapte este imposibila, astfel intalnind limitarea, deci non-libertatea
O modalitate de abordare a liberatii, care exclude cele 2 teorii mai sus enuntate, este prezentata intr-un mod extrem de reprezentativ si realist de Goethe. El spune ca desi noi (spritul)traim in mijlocul naturii (materia) totusi ea ne este foarte straina. Dar, ca sa descoperim natura, care duce la reconstruirea legaturii dintre noi si ea, trebuie mai intai sa gasim latura acesteia in noi. De ce sunt negate cele 2 terorii de aceasta abordare? - la monism, prin acest exemplu, el ar trebui sa caute sa elimine omul, scotand in evindeta natura, sau invers, sa scoata natura din circuitu universului, ramand numai cu omul, ceea ce este exclus. La dualism: se spune ca sprirtul si materia sunt doua entitati cu totul diferite, deci nu avem nicio cale de a gasi in noi acea latura a naturii, cu care mai apoi, ne-am uni!
Poza:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu