IN CAUTAREA FERICIRII
^^ “Eu sunt minunea lumii”, spunea ieri trandafirul.
“Cine-ar avea curajul sa-mi faca vreo durere?”
Canta privighetoarea si repeta zefirul:
“O zi de fericire un an de lacrimi cere.”
(Omar Khayyam)
Cati dintre voi n,ati aspirat la o fericire absoluta,,,?
"Fericirea nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata"
initial, kand am auzit acest "citat" ce apartinea formatiei "Vama Veche" nu,mi spunea foarte multe.
Inainte de "german period" credeam ka exista fericire absoluta, ka o poti "atinge", ka o poti poseda in toata insemnatatea ei: psihica, fizica, subconstienta, sufelteasca...aveam impresia ca oamenii din jurul meu sunt fericiti pentru ca au prieteni, au servici, au familie si sanatate. Pana aici se rezuma ideea mea de fericire.
Kant vedea fericirea ca fiind un ideal. Dar el nu intelegea ca era de "neatins" si ca mijlokul obinerii starii de fericire este diferit la fiecare.
Ajungand insa in Germania, aveam sa,mi dau seama de insemnatatea acestei fraze (v. Vama Veche). Fericirea nu consta in materia tangibila si libera vederii ochiului, fericirea vine din interiorul fiecaruia, asa cum este el construit ca entitate. Tine numai de noi sa fim, pentru un anum moment sau perioada, fericiti. Fericirea se construieste, fericirea se educa...
Pe de o parte eram fericita in Romania ca imi gasesisem un job bun, aveam o familie unita, aveam prieteni si din punct de vedere al starii materiale si al sanatatii era totul bine. Dar cu toate astea eram nefericita pentru ca ma simteam foarte singura...vedeam la ceilalti ce eu nu aveam si credeam ca ei au totul,,...consideram ca numai eu sint singura, ca numai eu sunt nefericita..nu vedeam si lipsurile lor...si astfel sufeream enorm...
In Germania situatia s,a schimbat radical: acum sunt mai singura decat mi,as fi imaginat vreodata, nu am prieteni, familia mea este foarte departe, colegii mei is cu 10 ani mai mari decat mine si nu am niciun contact ku nimeni. Dar nu ma simt mai nefericita ca iniantea venirii mele aici, de ce? pentru ca incerc sa invat sa pretuiesc ce am, pentru ca invat ca nimeni nu detine absolutul de a avea tot. Unii mi,au spus ca de ce m,as plange: "ce poate fi mai frumos decat sa ai o bursa in strainatate!" am tacut, desi poate nu trebuia, dar omul avea dreptate in sinea lui si nu ai cum sa judeci pe cineva care chiar nu stie ce inseamna sa te trezesti deodata intr,o tara straina, printre oameni straini, fara cunoscuti, familie, fara niciun contact, nu aveam net, TV, telefon (telefonul era ff scump 2€ / min si roamnigul iar f scump: 0.45 centi/min) pe o perioada de 7 luni..
Un intelept al Antichitatii, Solon, considera ca "nimeni nu este fericit cat timp traieste, caci oricand se pot abate asupra lui nenorocirile..........fericirea trebuie sa inchida in spatele unei cortine intunecate suferintele care ne fac viata grea; dar daca nu am suferi, nu am putea fi fericiti, pentru ca necunoscand durerea, cum am putea afirma ca stim ce este bucuria?"
Ca incheiere l-as cita pe Epictet "omul fericit este acela care traieste in armonie cu lucrurile sau isi accepta in intregime destinul." - aceasta cred ca este cheia spre fericirea mea personala...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu