twitter
    Find out what I'm doing, Follow Me :) UNICEF

Ding

ieri am primit o veste din partea cuiva ca o prietena de a ei are cancer la san intr-un stadiu avansat. Imediat tipa, a fost sfatuita, pe langa tratamentul medical, sa mearga la biserica, in special vinerea, cand se face Sf. Masul, cu atat mai mult cu cat tipa nu a avut nimic pana in momentul acesta ceva legat de biserica. (Sf. Maslul este o slujba foarte frumoasa, din care se pot invata multe. De ce Sf. Maslu? pt ca este o slujba dedicata celor bolnavi. Se aduce piine si ulei, care mai apoi se sfintesc. Bine, lumea de regula aduce si faina, malai, zahar, etc..).

Aseara am tot stat sa reflectez...eu, deocamdata admit existenta lui Dumnezeu si a lui Iisus, dar o admit numai in ideea de a multumi pentru viata ce ne-a fost data si pentru toate "darurile" ce ne sunt oferite. De aici incolo, insa a merge catre biserica pentru a ne ruga pentru santatate, pentru servici, ajutor la scoala, nu prea am inteles. Noi de cand ne nastem avem un destin, pe care insa Dumnezeu ni-l stie perfect!! Bun. Deci, consider ca oricare om care merge sau nu la biserica poate la un moment dat sa capete o boala, pentru ca i-a fost astfel scris. Cum sa te rogi sa nu ti se intample ceva, cand exista posibilitatea sa o patesti. Vreau sa zic: daca iti este scris, pai poti orice sa faci, ca ti se va intampla acel rau...nu poti schimba nimic rugandu-te, poti insa sa te rugi sa-ti dea forta sa treci si peste acest obstacol, dar nicidecum sa te insanatosesti, sau mai stiu eu ce. Ar trebui ca in astfel de situatii grave sa ne apropiem de Dumnezeu aducandu-i slava si multa multumire. Stiu ca suna aiurea, dar as mai adauga sa aduci multumire si pentru ca prin aceasta boala ti-a dat sansa minunata sa te apropii de El, dar nu ragand sa te scape,,,

Bine, se spune ca Dumnezeu loveste acolo unde este nevoie ca acel om sa-si intoarca fata si catre Dumnezeu...dar aici intram deja intr-o alta zona...

Sau cand se spune ca a fost un miracol ca un om a supravietuit nu stiu carui accident. Asa vrem sa-l consideram, de fapt este ceea ce Creatorul i-a scris. Avem tendinta de a inflori tot ce este in jur. Ar trebui sa spunem: "iti multumesc Doamne ca asa mi.ai sortit", nu "Multumesc, pentru ca m-ai salva din aceasta boala grea". Da corect, El si numa El salveaza (medicii o fac numai prin forta lui Dumnezeu), dar asta se intampla pentru ca asa a fost decis de dinainte. Si intr-o carte religioasa scrie la un moment dat: "Te rugam sa arati si de aceasta data puterea ajutorului Tau. Dar sa nu fie dupa voia noastra, Doamne ci dupa voia Ta cea sfanta, ca Tu il iubesti mai mult decat noi si stii ce-i este cu adevarat de folos...". Asa o abordare a ajutorului din partea Celui Sus o accept fara nicio ezitare, dar nu ca merg si ma rog sa ma vindece. Nu vreau sa manii. Stiu ca nu am fost in nicio situatie atat de extrema. Nu stiu cum as reactiona, dar cred ca cel mai mult m-as baza pe citatul de mai sus.

Nu stiu cat de bine s-a inteles ce voiam sa zic, cert este ca eu sunt de acord cu frecventarea bisericii, dar numai atunci cand tu crezi cu adevarat in tot ceea ce reprezinta religia si biserica, nu ca sa ma rog sa ma reinsanatoseasca sau ca sa-mi gasesc job, etc...

Apoi, nu prea am reusit sa inteleg niciodata de unde vine vorba: cred in Dumnezeu, dar nu cred in preoti. Pai cine ti-a vorbit de Dumnezeu astfel ca ai ajuns sa crezi in El? Nu Preotul? Nu cred ca un parinte poate avea forta asta sa induca unui copil sau tanar existenta lui Dumnezeu, toti am trecut fiind copii pe la Biserica, atunci, incostienti am fost fascinati de picturi, desene, si de faptul ca intr-o biserica se vorbeste total altfel, astfel, chiar daca nu intelegeam tot ce se petrecea, dar ceea ce auzeam, nu gaseam in fiecare zi la scoala, in curtea blocului, sau in alte locuri, astfel ca ajungem sa admitem pe Dumnezeu. Dar sa nu admitem Preotii? pai nu ei ne-au vorbit despre religie?
Preotii trebuiesc luati doar ca emisari, iar daca Dumnezeu i-a trimis sa devina preoti, inseamna ca a stiut ca poate pastra prin ei datinile. Preotii nu sunt decat niste oameni care isi fac meseria. Ei sunt ca si noi. Cati dintre noi nu mergem la job ca niste roboti? de ce noi nu suntem aclamati? in fond si noi ne-am ales, ca si ei, meseria. Tot Dumnezeu ne-a indreptat catre profesiunea de arhitect, sau profesor, pentru ca a considerat ca astfel putem aduce un surplus, asa si cu preotii. Si intre preoti, exista ca si intre noi, oameni seriosi sau neseriosi. De ce spunem cand vedem un Preot ca nu-si face datoria constiincios, gata, Preotii nu reprezinta nimic, de ce nu spunem si de specialistii in GIS (ca sa nu lezez pe nimeni). Am lucrat un an juma, si stiu, juma de firma era pe din afara. De ce nu spunem, a pai GIS-istii is un "0"? - pentru ca evolutia depinde si de acest domeniu ca si multe altele. La fel si cu medicii, de ce cand auzim ca unul l-a nenorocit pe un pacient: gata, sunt un "0", pentru ca noi consideram ca viata noastra depinde intru totul de ei. Dar sufletul de cine depinde? Nu oare de Dumnezeu? nu se spune ca de la trup si SUFLET pleaca toata starea noastra interioara? Trupul credem ca il rezolvam cu doctori, familie, job, bani (desi nu este asa, pentru ca hai sa fim seriosi, cati dintre voi este fericit chiar si daca are o parte din astea?), iar sufletul il ingoram, pentru ca el nu lezeaza palpabil, ci numai intr-o sfera divina. In planul pamantesc, insa preotii sunt considerati ca nu aduc nimic nou, nimic productiv si atunci, daca nu depindem de ei, ii putem blama. Sufletul depinde de Dumnezeu, pentru ca asa cum nimic din punct de vedere corporal nu este mai presus de suflet, tot asa, din punct de vedere ceresc, nimic nu este mai presus de Dumnezeu, iar credinta aceasta se transmite numai de preoti! Noi oamenii suntem insa atat trup, cat si suflet, iar asta uitam de cele mai multe ori. Daca nu ajungem sa multumim si sufletul cu siguranta vom ramane tot nefericiti cu tot ceea ce ne-am dorit si intr-un anumit moment am obtinut - asa cum de altfel se poate vedea fericirea pe chipul a 90% din oameni...

Parere proprie, nu judec, nu acuz, nu doresc sa conving, vreau sa fie luat acest text doar ca pe o parere proprie!

Nu am incercat cu articolul acesta, decat poate sa aduc si o alta imagine, care poate va face sa reflectati sau sa fiti impotriva :d

1 comentarii:

Michael spunea...

Cu scuzele de rigoare, simt nevoia să îmi exprim câteva păreri legate de acest articol:

Ce rost au afirmațiile de genul: "noi avem un destin" sau "viitorul este scris" etc dacă nimeni și nimic de nu ni-l va destăinui? Dacă un om pățește ceva și nu este mulțumit de acel eveniment, oricât și-ar dori, nu poate călători în timp ca să schimbe lucrurile (prefer ca, pentru moment, să ignor teoriile care susțin posibilitatea călătoriei în timp). Pe mine, unul, chiar nu mă încălzește cu nimic faptul că viitorul îmi este scris undeva sau nu din moment ce eu nu pot accesa acele informații și nu înțeleg de ce ar trebui să îi mulțumesc cuiva pentru că îmi cunoaște acest "destin". Totuși, urmând acest raționament, pot să înțeleg de ce unii oameni ajung să se roage în speranța că vor obține anumite lucruri: dacă viitorul a fost "scris" de cineva/ceva, atunci există posibilitatea să poată fi și "editat".

Eu, în schimb, aș putea mulțumi pentru faptul că exist (dar doar în cazul în care existența mea se datorează unor procese complet aleatoare, la fel ca și viitorul meu). De fapt, ce mă bucură cel mai mult este ideea că NU îmi cunosc "destinul"...

În rest nu am nimic de obiectat :D