inca o picatura scursa din ceea ce numesc eu "german period"...(2)
Nu intamplator am adus aminte de scriitoul Matei Visniec. Cartea mai sus amintita reda intr,um mod realist starea mea actuala, referindu.ma desigur la aceasta "pendulare" permanenta intre Romania si Germania. Sigur nu as fi putut spune probabil niciodata atat de frumos: "Sunt omul (...) care isi are rădăcinile în România şi aripile în Franţa" - Matei Visniec
Eu intotdeauna spuneam: ca sunt cu trupul in Germania si sufletul in Romania si asa va fi pe toata perioada cat voi ramane pe meleagurile lui Goethe. Cartea a reprezentat pentru mine o mare liniste si impacare cu mine, pentru ca astfel am reusit sa creez o legatura aparte cu un personaj necunoscut mie, dar un personaj care sa gandeasca si sa simte ka mine, chiar daca in spatele unor cuvinte foarte bine alese dintr-un tipar.
Cred, sau sunt convinsa ka cel care incearca sa se convinga sa ramana dinkolo de granita tarii in kare s-a nascut sau care printr-un motiv anume este "obligat" sa ramana intr,o tara straina, intotdeauna va simti ka se afla "la o frontiera de fapt, merg pe marginea unei frontiere intre doua culturi, si am o privire si in stanga si in dreapta destul de ampla."
Desigur, pe mine nimeni nu ma obliga sa raman in Germania, mai ales ca declar permanent ca nu.mi place viata din Germania, ca nu ma pot acomoda, ca pentru mine Romania ramane tara in care mi,am trait copilaria si adolescenta, in kare am pritenii pe care niciodata aici nu am sa,i mai am. In Germania ma simt rupta, rupta de mine, rupta de lumea mea, de universul meu, de trecutul meu si de cele mai frumoase momente si amintiri. Am permanenta impresie ca nu eu am fost cea care alergam pe stadion, cea care cantam la vioara, in cor, sau care mergeam cu D-na :D la cafea sau ma vedeam cu prietenii. Aici nu pot sa rad, sa zambesc, sa respir, sa citesc o carte, sa admir o floare, sa ascult cantecul vrabiutelor asa kum o faceam in Romania. De multe ori am impresia ka am fost arunkata intr,un kolt de lume, de nimeni stiut si ca traiesc doua vieti paralele, total opuse, una in Romania, alta in Germania.
Nu stiu nici azi motivul pentru care sunt inca aici, as spune studiul si atat! Dar poate omul sa traiasca si sa se hraneasca doar cu studiul intr,un mediu care nu,l bukura, care nu,l inkanta, un mediu kare nu face parte din el? Aici, in aceasta camera, viata exterioara s-a oprit in lok pentru mine. Da, chiar s-a oprit! Aici doar eu merg iniante. A! Si Timpul! Timpul aici nu mai imi este cel mai mare dusman, imi este alaturi. Aceasta coordonare ku timpul n-o voi mai avea niciodata, este unul din singurele lukruri ce ma fac sa zambesc si sa fiu optimista.
Am insa o speranta - poate totusi nu am gasit locul si spatiul din Germania care sa,mi ofere un colt ideal asemenea "scurgerii vietii din Bucuresti". De ce spun speranta? Pentru ca de fiecare data cand trec prin Berlin gandul ma poarta spre a pronunta apoi, raspicat si convinsa: "aici mi-as dori sa locuiesc, aici mi-as dori sa traiesc, pentru Berlin as renunta la tot ce am lasat in urma in Romania". Nu pot spune akum cu precizie de unde vine gandul, cert este insa, ca Berlinul l-am simt intotdeauna foarte aproape, ca si cum l,as cunoaste de o viata, ca si cum m-as fi nascut in acest oras. Oare sa fie doar un simplu sentiment trecator, o simpla senzatie amestecata si cu o disperare subconstienta in a-mi gasi un lok in aceasta lume atat de straina mie?
De multe ori imi spun: "nu este plakut sa fii strain printre straini", dar cu certitudine este o experienta unica si care merita sa fie traita de foarte multi tineri, in special de cei care cred ca lumea este numai a lor si ca perfectiunea este tangibila, asa kum kredeam pana sa ajung in Germania.
Nu intamplator am adus aminte de scriitoul Matei Visniec. Cartea mai sus amintita reda intr,um mod realist starea mea actuala, referindu.ma desigur la aceasta "pendulare" permanenta intre Romania si Germania. Sigur nu as fi putut spune probabil niciodata atat de frumos: "Sunt omul (...) care isi are rădăcinile în România şi aripile în Franţa" - Matei Visniec
Eu intotdeauna spuneam: ca sunt cu trupul in Germania si sufletul in Romania si asa va fi pe toata perioada cat voi ramane pe meleagurile lui Goethe. Cartea a reprezentat pentru mine o mare liniste si impacare cu mine, pentru ca astfel am reusit sa creez o legatura aparte cu un personaj necunoscut mie, dar un personaj care sa gandeasca si sa simte ka mine, chiar daca in spatele unor cuvinte foarte bine alese dintr-un tipar.
Cred, sau sunt convinsa ka cel care incearca sa se convinga sa ramana dinkolo de granita tarii in kare s-a nascut sau care printr-un motiv anume este "obligat" sa ramana intr,o tara straina, intotdeauna va simti ka se afla "la o frontiera de fapt, merg pe marginea unei frontiere intre doua culturi, si am o privire si in stanga si in dreapta destul de ampla."
Desigur, pe mine nimeni nu ma obliga sa raman in Germania, mai ales ca declar permanent ca nu.mi place viata din Germania, ca nu ma pot acomoda, ca pentru mine Romania ramane tara in care mi,am trait copilaria si adolescenta, in kare am pritenii pe care niciodata aici nu am sa,i mai am. In Germania ma simt rupta, rupta de mine, rupta de lumea mea, de universul meu, de trecutul meu si de cele mai frumoase momente si amintiri. Am permanenta impresie ca nu eu am fost cea care alergam pe stadion, cea care cantam la vioara, in cor, sau care mergeam cu D-na :D la cafea sau ma vedeam cu prietenii. Aici nu pot sa rad, sa zambesc, sa respir, sa citesc o carte, sa admir o floare, sa ascult cantecul vrabiutelor asa kum o faceam in Romania. De multe ori am impresia ka am fost arunkata intr,un kolt de lume, de nimeni stiut si ca traiesc doua vieti paralele, total opuse, una in Romania, alta in Germania.
Nu stiu nici azi motivul pentru care sunt inca aici, as spune studiul si atat! Dar poate omul sa traiasca si sa se hraneasca doar cu studiul intr,un mediu care nu,l bukura, care nu,l inkanta, un mediu kare nu face parte din el? Aici, in aceasta camera, viata exterioara s-a oprit in lok pentru mine. Da, chiar s-a oprit! Aici doar eu merg iniante. A! Si Timpul! Timpul aici nu mai imi este cel mai mare dusman, imi este alaturi. Aceasta coordonare ku timpul n-o voi mai avea niciodata, este unul din singurele lukruri ce ma fac sa zambesc si sa fiu optimista.
Am insa o speranta - poate totusi nu am gasit locul si spatiul din Germania care sa,mi ofere un colt ideal asemenea "scurgerii vietii din Bucuresti". De ce spun speranta? Pentru ca de fiecare data cand trec prin Berlin gandul ma poarta spre a pronunta apoi, raspicat si convinsa: "aici mi-as dori sa locuiesc, aici mi-as dori sa traiesc, pentru Berlin as renunta la tot ce am lasat in urma in Romania". Nu pot spune akum cu precizie de unde vine gandul, cert este insa, ca Berlinul l-am simt intotdeauna foarte aproape, ca si cum l,as cunoaste de o viata, ca si cum m-as fi nascut in acest oras. Oare sa fie doar un simplu sentiment trecator, o simpla senzatie amestecata si cu o disperare subconstienta in a-mi gasi un lok in aceasta lume atat de straina mie?
De multe ori imi spun: "nu este plakut sa fii strain printre straini", dar cu certitudine este o experienta unica si care merita sa fie traita de foarte multi tineri, in special de cei care cred ca lumea este numai a lor si ca perfectiunea este tangibila, asa kum kredeam pana sa ajung in Germania.
1 comentarii:
Frumos spus... Oricum, Berlinul este la o aruncătură de băţ. Măcar încearcă să ajungi să petreci ceva timp şi acolo (poate cu o slujbă)... Dacă nu te acomodezi nici acolo, poţi renunţa oricând, dar dacă nu încerci, va fi mult mai greu mai în colo... Oricum, cu experienţa dobândită acolo se vor deschide mult mai multe porţi :)
Trimiteți un comentariu