drum Germania - Romania...

Autobuzul asteapta la capat de linie, geamantanele pline de haine gem in fata usii. O ultima privire in camera, un oftat si un gand ca data viitoare, cand voi vedea camera inseamneaza ca s-a terminat vacanta din Rom! De fiecare data fac astfel de asmilari, de cand eram mica. Cu o vara inainte de Bac, dupa 1 iulie imi spuneam zi de zi: "La anul pe vremea asta, voi fi scapat de Bac...". Simteam o eliberare, un optimism, ma ajuta mult!

Sunt pregatita de drum! Am un sentiment de deja-vu, pentru ca de 2-3 ori pe an parcurcg aceeasi poveste - calatoria dintre Germania-Romania! Culmea, permanent ma incearca aceleasi emotii, devorez fiecare secunda a drumului, zambesc nebuneste la fiecare om, parca dorind sa spun la fiecarui chip strain ca ma reintorc acasa.

Urc in autobuz, sub privile mirate ale soferului, care se intreaba, unde o fi mergand omul asta de la 5 dimineata...dar nu-mi pasa, eu merg ACASA! Cobor, fericita ca prima parte a drumului s-a scurs, semn ca sunt din ce in ce mai aproape de casa.

Umeaza trenul si mai apoi avionul!

Astfel, ajung la gara! Ma postez langa automatul de bilete si incep sa intreb oamenii daca merg la Berlin, pentru a ne "combina :P". Adica: eu iau un ticket intreg, si daca gasesc inca 4 persoane, putem toti sa calatorim cu acelasi ticket, astfel ca in loc de 28€, platesc, daca am noroc, si de cele mai multe ori am, 28/5 = 5,6€ centi...

Urc in tren, ma labartesc pe 4 scaune (asa fac toti :D), pe unul ma ajez eu, pe alt scaun pun un ghiozdan, pe celelalt alt ghiozdan, si jos geamantanul, gata sunt singura in barlog, pot sa motai, pot sa ma stramb in "oglinda" geamului, pot sa ranjesc la mine fara sa ma vada nimeni,,,sau pot sa citesc (dar asta nu prea reusesc in drumul spre Romania). Daaa! Iupii, ce repede merge trenul - sunt din ce in ce mai aproape! Ador trenul doar in zilele astea, pentru ca stiu ca ma duce din ce in ce mai aproape de Romania. Doua ore, oh! ce repede trec, ce nerabdare, ce dorinta de a reveni acasa!

Gata...se anunta: "die nächste Station (urmeaza statia): Berlin Gesundbrunnen"! Gata, mai am o statie, ma ridic fericita, ranjesc la oamenii din juruul meu, ma imbrac si imi iau in spate bagajele. Sunt happy, ajung in Berlin Hauptbahnhof (gara centrala) - cea mai grandioasa gara din Europa - construita pe 4 nivele. La nivelul 2 si 3 poti vedea cum vin si pleaca incrucisat ternurile de la niv 1 si 4 (v. poza). Numai o furnicatura de oameni care urca si ei si coboara pe zecile scari rulante. Cobor! nu-mi pasa ca sunt inghesuita, nu-mi pasa ca sunt impinsa, nu-mi pasa de nimic, eu merg in Romanika :D, ei NU!

Iau autobuzul spre aeroport. Adimir, ca de fiecare data lumea araba care a invadat Berlinul atat de drag mie.,,si culmea,,unde este murdar vezi arabii, unde-i curat, vezi numa nemti. Trist, foarte trist!. In fine...ce importanta mai au toate atunci cand eu revin home? Niciuna.

Cobor la aeroport. Of, incepe vanzoleala, unde iti ridici ticket,ul? unde treci granita? unde platesti bagaju? unde e gate-ul tau? alearga, urmareste pe panouri, asculta tot ce se anunta!

De aici incepe partea cea mai interesanta. Cand toti trecem granita si asteptam ora de plecare a avionului. Deja din momentul asta ma simt in Romania, pentru ca sunt inconjurata numa de romani (limba, fizionomia, vorba galagioasa, tipete de la copii, colorati). Eu de fiecare data cand intru in aeroport, imi fixez ochii pe diferiti oameni si incerc sa-mi dau seama daca-s romani sau nu. De multe ori ii nimeresc :D - asta e disperarea mea de a avea un roman prin preajma.

Iupii, urcam in avion, gata suntem ca si aterizati:D. Belah, aplauzele de la aterizare, le urasc, pur si simplu, nu le inteleg.

Eh, nici nu cobor bine ca incep sa simt: aerul de Bucuresti, mirosul de Bucuresti, aglomeratia si nesimtirea de Bucuresti, smecheria si pacaleala de Bucuresti, toate Made in Bucuresti...

Ies repede din aeroport si hop,,ma intampina dragii mei parinti!!!! mama cu zambetul ei, care intotdeauna m-a fermecat, iar tata cu lacrimile lui de copil :D.

La o parte ca a venit Elena... :))